Dr. Elena-Carmen Nenciulescu

Departamentul de Stomatologie al Centrului de Endoscopie și Chirurgie Minim Invazivă Veterinară
este coordonat de Dr. Elena-Carmen Nenciulescu.

Expertiza colegei noastre ne va fi de folos atât în diagnosticul, tratamentul, dar și în cazul intervențiilor chirurgicale în afecțiunile oftalmologice la animalele de companie. Dr. Cristina Tăulescu a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul USAMV Cluj-Napoca în anul 2015, iar în 2020 a susținut teza de doctorat în domeniul biomaterialelor și regenerării tisulare. Interesul pentru oftalmologie a început încă din anul 2016, când a urmat primul stagiu practic în oftalmologie veterinară în Viena, Austria.

În perioada 2016-2020 a urmat alte patru stagii practice în cadrul unor facultăți dar și clinici private din Portugalia, Israel, Anglia și Italia. În 2021 a absolvit un internship în oftalmologie în cadrul Clinicii Visionvet din Bologna, Italia, sub îndrumarea Dr. Crasta Manuela, Diplomat al Colegiului European de Oftalmologie Veterinară (ECVO).