Dr. Eusebiu – Ionuț CONDURACHI

A absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din Iași în anul 2020. După finalizarea facultății a urmat studiile doctorale în domeniul Medicinei Veterinare cu specializarea în Semiologie și Patologie Medicală, sub îndrumarea Prof. univ. dr. Vasile Vulpe și Șef lucr. dr. Radu – Andrei BAISAN, cercetările fiind orientate în domeniul Cardiologiei Veterinare, în special asupra diagnosticului si managementului aritmiilor cardiace.

Încă din timpul studenției a făcut voluntariat în cadrul Laboratorului de Imagistică și Serviciului de Cardiologie având ca mentori pe Prof. univ. dr. Vasile Vulpe și Șef lucr.dr. Radu – Andrei BAISAN, aceștia au contribuit semnificativ la dezvoltarea profesională.

În cadrul programului de doctorat a dobândit o vastă experiență clinică prin examinarea unui număr mare de pacienți, dar și experiență didactică prin susținerea de lucrări practice la disciplinele de Semiologie și Imagistică.

A fost lector sau trainer la diferite congrese, simpozioane și workshop-uri în domeniul Cardiologiei, Ecografiei abdominale și Radiologiei veterinare.

În perioada doctoratului a contribuit ca și co-autor la publicarea unor studii de cercetare în jurnale internaționale alături de echipă.