Eu sunt Ares.
Maine Coon. Mult păr. Multă atitudine. Și, aparent, foarte fotogenic… când vreau eu.
Am venit la doctor pentru un recontrol. Simplu. Rapid. Elegant.
Dar ce să vezi? În loc să-și vadă strict de fișă și stetoscop, au început:
— „Stai să-i facem o poză!”
— „Ia-l puțin în brațe!”
— „Doamne, ce frumos e!”
Eu nu sunt genul care stă la comandă.
Prima dată când am venit aici nu a fost deloc pentru poze. Aveam o otită cronică, cu formațiuni la nivelul urechii, o problemă care mă chinuia de ceva timp. Trecusem prin mai multe intervenții înainte să ajung aici. Nu a fost un parcurs simplu.
Oamenii de aici s-au purtat ireproșabil. M-au tratat cu răbdare, grijă și profesionalism. Au rezolvat problema printr-o intervenție minim invazivă, iar pentru mine diferența a fost majoră: fără durere, fără disconfortul care mă făcea uneori irascibil.
Data trecută eram un motan supărat. Astăzi sunt un motan sănătos.
Acum am venit doar la recontrol. Mama mea a văzut că în cealaltă ureche sunt mai multe secreții, cerumen. Se pare că nu e nimic grav, cel puțin în acest moment. Monitorizăm, dar situația este stabilă.
Povestea mea face lucrurile și mai serioase. Chiar dacă sunt Maine Coon, am fost găsit într-o scară de bloc. Abandonat. Probabil problema cronică a urechii a cântărit mai mult decât frumusețea mea.
Astăzi am o familie. Au grijă de mine și la orice mic strănut, mă aduc imediat la doctor. Părinții mei sunt foarte responsabili.
Eu sunt Ares. Un Maine Coon cu mult păr, multă atitudine și… o a doua șansă.
Și dacă ajungeți vreodată la doctor și vedeți că se fac poze, să știți un lucru: e semn bun. Înseamnă că pacientul e bine.